Autentificare
TIne minte
Noutati
„Creatori de Educație”, competiție națională dedicată profesorilor din învățământul primar și gimnazial care realizează, zi de zi, un act educațional „altfel” și de calitate.

Astăzi, 23 aprilie 2021, spunem START ediției cu nr. 3️⃣ a selecției „Creatori de Educație”, competiție națională dedicată profesorilor din învățământul primar și gimnazial care realizează, zi de zi, un act educațional „altfel” și de calitate.

Într-un timp al nevoii acute de modele inspiraționale, dar și de împărtășire, căutăm, în cadrul proiectului CRED, prin selecția națională ce le poartă numele, cei 5️⃣0️⃣ de Creatori de Educație #Generatia2021. 🤩

💛 Ei sunt cei care știu, zi de zi, să redefinească actul educațional.
Ei sunt cei care se reinventează permanent și se adaptează nevoilor tuturor elevilor pe care îi au la clasă.
Ei sunt cei care știu să creeze un mediu de învățare deschis și prietenos, punând astfel elevul în starea de învățare necesară unui act educațional care își atinge obiectivele.
Ei sunt cei care - adeseori prin joacă, joc, creativitate, inventivitate, interacțiune - generează schimbare în sala de clasă.
Ei sunt adevărate motoare de sprijin pentru elevi, aducându-le acestora bucuria de a învăța, făcându-i să rezoneze cu ceea ce le transmit în timpul orelor.
Ei vor fi Creatorii de Educație, Generația 2021. 🏆

📣 Pentru a ne ajuta să îi găsim și să îi premiem, vă îndemnăm pe toți, elevi, părinți, membri ai societății civile, oameni de educație să vă arătați recunoștința pentru profesorul care aduce școala mai aproape de copii, de comunitate și copii mai aproape de școală, pregătindu-i pentru viitor.
Chiar și profesorii, care se regăsesc în descrierea de mai sus, își pot înscrie proiectele pe site-ul dedicat competiției.

CUM? 👉 Prin accesarea https://www.creatorideeducatie.ro/ și înscrierea, în perioada 23 aprilie - 14 iunie, a activităților educaționale pe care le propuneți a fi recunoscute ca cele mai bune practici din educație.
🗒 În perioada 14 iunie – 9 iulie va avea loc validarea online privind condițiile de eligibilitate a propunerilor înscrise, iar între 9 iulie și 13 august propunerile validate vor fi evaluate de comisie și de public, online.
La finalul acestei etape, vor fi acordate 50 de premii, după cum urmează:
🥇 20 de premii pentru nivelul primar
🥇 30 de premii pentru nivelul gimnazial.

La ediția din acest an pot participa doar proiecte de bune practici realizate online și offline, în ultimii 2 ani școlari (2019-2020 și 2020-2021), în cadrul selecției punându-se accent pe actul pedagogic din comunitățile dezavantajate, pe prevenirea/reducerea absenteismului sau a abandonului școlar.

Criteriile de acordare a punctelor și grila de punctaj sunt specificate în Regulamentul selecției, ediția 2021

https://www.creatorideeducatie.ro/regulament_selectie/regulament_selectie_2021/

 

By: corinasimionescu On Friday, 23 April 2021 Comment Comentarii( 0 ) Hits Vizualizari(2587)
Comentarii(0)