Autentificare
TIne minte
Noutati
Noua serie de Ateliere CRED

Proiectul „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED continuă promovarea modelelor de bune practici în educație prin valorificarea experienței și a expertizei participanților pe toate tipurile de Resurse Educaționale Deschise ce au fost elaborate în cadrul acestui proiect.

De la bun început, toate acțiunile și activitățile din cadrul proiectului ”Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED au purtat emblema împărtășirii, iar noua serie de Ateliere CRED, intitulată ” Resursele CRED: educație deschisă, în clasă și acasă ”, se există în această linie de acțiune, obiectiv și valori.

Publicul țintă al acestui atelier CRED este constituit din cadre didactice din învățământul gimnazial, aria curriculară – LIMBĂ ȘI COMUNICARE, OM ȘI SOCIETATE, atât din mediul rural, cât și din cel urban.

Sunt invitați directori de școli, cadre didactice debutante, metodiști, inspectori de specialitate, reprezentanți de asociații și organisme non-guvernamentale, reprezentanți de sindicate. De asemenea, sunt așteptați, în special, colegii debutanți sau la început de carieră, pe care-i invităm să se afle mai ales pentru că nu au parcurs formarea în proiect.

Joi, 19.10.2023, în intervalul orar 12,00-16,00, la Colegiul Național ”Al. i. Cuza” Focșani , în sistem față în față, va avea loc workshop-ul cu tema Resursele CRED: educație deschisă, în clasă și acasă ”, organizat de Casa Corpului Didactic ”Simion Mehedinți” Vrancea.

Dosarul de aplicare va cuprinde machetele documentelor din componența dosarului: copie după CI și adeverința eliberată de unitate de învățământ , anexele 1, 2 și 3.

Dosarele complete vor fi depuse la Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, la mapa inspectorului școlar pentru managementul resurselor umane, dl. insp. Marius Vioreanu, expert grup țintă CRED.

anexele 1, 2 si 3.

 

By: corinasimionescu On Tuesday, 10 October 2023 Comment Comentarii( 0 ) Hits Vizualizari(932)
Comentarii(0)